De săptămâni bune, nu am purtat o discuţie în care să nu apară măcar o dată o referire la… criza cea nebună care pune pe jar lumea întreagă. De la facturi neplătite până la oroarea de a rămâne fără slujbă, am auzit de toate. Hai că noi cei mai fragezi trecem cumva peste îndoctrinarea maselor devenită realitate, dar ceilalţi… Nu mare mi-a fost mirarea când o persoană în vârstă, ce-i drept (pensionată), dar plină de energie, şi-a dat suflarea în faţa biroului, la vestea că va rămâne un simplu pensionar, luândui-se dreptul de formator de opinie.
şi când mă gândesc că această “criză” provoacă istericale, provoacă panică, provoacă moarte, mă cuprinde o greaţă irem,ediabilă faţă de toţi care au luat cuvântul “criză” în braţe că doar aşa s-a zvonit… Când realmente nu era cazul!
Dar se pare că-icriză şi-n gândire şi nu mai judecăm logic.
ianuarie 28, 2009
Cât de crizată-i criza
decembrie 4, 2008
Unde dai, şi unde crapă
Nu ştiu dacă aţi observat şi voi, dar în ultimul timp reclamele sunt din ce în ce mai banale, mai răsuflate, fără pic de inspiraţie!
În schimb, aceasta m-a amuzat teribil.
All summer long!
O fi unul din “băieţii răi”, dar melodia aceasta mă binedispune!
Poate că e iarna aici…
decembrie 2, 2008
Mirobolanta ipocrizie…
La mine în urbe, drogaţii ori homosexuali nu fac parte din decorul zilnic! În consecinţă ochiul “cetăţeanului model” nu e obişnuit cu exotisme! Dar nu mă gândeam că, la sfârşit de an 2008, suntem tocmai atât de bătuţi cu paru’n cap.
Stăteam liniştită în staţie în aşteptarea vreunui autobuz, mirobuz… Şi aşteptam. Prin preajmă, alţi câtiva oameni – un tată cu o fiică de vreo 14,15 ani, doi adolescenţi amorezaţi şi o tanti. În decor, apare un EL. Relaxat, cu o sticlă de suc în mână, o pereche de pantaloni mulaţi, şi o geacă fantezistă. Deja “oamenii mei” au început a-şi da coate! Păi cum de ce? Doar asemenea “specimen” nu văd în fiecare zi, aşa că era anormal să se muinuneze precum viţeluşii, nu? Că doar aşă ne-am obişnuit! Jap cu bâta în ograda vecinului fără a vedea ditamai paru proprietate personală.
Personajele de rigoare, toate în microbuz. Şi începură “oamenii mei” a-şi da coate, a chicopi, a se stamba, mai ceva ca la bâlci. Subiectul de interes general: acel EL – ce-i drept mai mult feminizat. Dar era fix problema lui. Dar nu, la noi nu poţi să-ţi vezi liniştit de treburile tale, că au grijă alţii să se amestece în oala ta cu fiertură…. ca să nu zic lături.
De ce tre’ să ne doară întotdeauna… capu’ de fundurile altora!?
Şi, pentru că nu s-au manifestat suficient, “oamenii mei”au avut ocazia să-şi de-a bine în stambă. Băiatul nostru, “fetiţă” în argou, primeşte un telefon. Şi răspunde, logic, nu!? Cât de penală situaţia: mai toţi călătorii, inclusiv şoferul, au început a râde ca de-o mare comedie… Deplorabil, dar adevărat! La sfârşit de an 2008, lumea se amuză teribil pe seama unuia “pe invers”, după spusele unuia ce statea pe scaun, cu burta la înaintare, în timp ce vreo trei femei stăteau în picioare. Şi, pentru ca grotescul tablou să fie comple, la sfîrşitul discuţiei telefonice, o tanti acră se auzi pe fundal “Vai, vai doamne”!
Vai de El, sau voi de NOI!?
Şi să nu m-apuce greaţă!? Săriţi cu lămâia!
